Prima pagină > Film > Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Daca cineva mi-ar fi spus acum 22, 23 sau cati ani vreti voi in urma, ca o sa stau sa ma uit 3 ore pentru a-l vedea pe Nicolae Ceausescu, i-as fi spus ca-i nebun. Daca cineva mi-ar fi spus acum 22, 23 sau cati ani vreti voi, ca o sa dau bani pentru a-l vedea 3 ore pe Nicolae Ceausescu, l-as fi incadrat la aceeasi categorie. Uite ca s-a intamplat. Si nu numai ca am stat 3 ore ca sa-l vad. Mi-a si placut.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu mi s-a parut unul dintre cele mai reusite filme de dupa 1989. Evident, daca ar fi sa-l incadrez la categoria lui. Inainte de a-mi da eu cu parerea despre film, o sa va arat ce-au spus cativa oameni care se pricep la a face critica, fie ea de film sau literara.

Romulus Rusan spune ca “regizorul si-a lasat personajul sa se exprime singur si nu prin intermediar: tot ce se vede pe ecran este plasmuirea ambitiei si vointei care l-au facut sa urce atat de sus si sa se prabusească atat de lamentabil”.

Dan C. Mihailescu – “e teribila, uneori aproape innebunitoare, lipsa comentariului, a oricarui ghid si plan de traseu prestabilit. Insa tocmai aceasta este uriasa calitate a filmului lui Andrei Ujica, indiferent dacă multora li se va parea ceva criminal”.

Vladimir Tismaneanu – „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu este formidabil, deopotriva artistic si politic”.

Richard Porton, editor la Cineaste Magazine – „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu a facut ca majoritatea filmelor de fictiune sa para banale si plictisitoare”.

Ciudat sau nu, filmul acesta mi-a raspuns la o gramada de intrebari pe care mi le-am pus fie de-a lungul anilor care au trecut de la Revolutia din 1989 incoace, fie la unele puse chiar in timpul filmului. Intrebari atat despre ce vedeam in imagini, dar si despre felul in care imaginile erau montate.

Filmul incepe cu vestita replica „Nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale” dupa care, imediat, se trece la derularea evenimentelor importante din viata lui Nicolae Ceausescu. Si incepe cu inmormantarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, eveniment la care a participat si Ceausescu. Da, e paradoxal sa vezi atata lume adunata pentru a-i aduce un ultim omagiu omului care la acea vreme era considerat nu doar lider comunist, dar si dictator. Oare asa a fost? Oare a fost dictator? Oare lumea aia era adunata pentru „a sarbatori” in liniste? Sau nu?

N-o sa va povestesc tot filmul, dar urmeaza imagini de la diverse evenimente, intalniri cu presedinti de stat si de guvern, vizite de lucru, petreceri private, cuvantari, imagini de la vanatoare, imagini cu inceperea lucrarilor de constructie la Casa Poporului, imagini de la Metrou, toate montate in ordinea in care s-au perindat. Ei bine, pe tot parcursul filmului una din intrebarile pe care mi le-am pus, a fost de ce regizorul nu a gasit de cuviinta sa scrie din cand in cand cine sunt acele personaje care apar alaturi de Nicolae Ceausescu.

Cu greu imi aduc aminte eu cine erau acele personaje. Cu greu am recunoscut eu pe cativa dintre ei, desi am trait o perioada in acele vremuri. Tinerii care vad filmul n-au de unde sti cine este Manea Manescu, Emil Bobu, Constantin Dascalescu, Stefan Voitec, Gheorghe Maurer, Emil Bodnaras, Paul Niculescu Mizil, Ilie Verdet si Stefan Andrei. Sau cine este Kim Ir Sen, Todor Jivkov, Leonid Brejnev, Wladislaw Gomulka, Mao Zedong si Ciu En Lai.

M-am bucurat totusi ca am auzit pe pelicula numele lui Constantin Parvulescu, unul dintre putinii oameni cu functie politica de la acea vreme, care a avut curajul ca in 1979, la cel de al XII-lea Congres al Partidului Comunist Roman, sa se impotriveasca regimului.

Apoi am inteles. Acest film nu este Biografia lui Nicolae Ceausescu. Este AUTOBIOGRAFIA lui Nicolae Ceausescu. Normal, intr-o autobiografie orice om normal mentioneaza si persoanele cu care interactioneaza. Dar aici nu e cazul. El era Nicolae Ceausescu si nimeni in rest nu conta. Nimeni. Nici cu cine se intalnea, nici cu cine petrecea, nici cu cine vana, nici cu cine semna tratate. El era „Atotputernicul”. Poate de aceea filmul incepe si se termina, asa cum va spuneam, cu replica „nu raspund decat in fata Marii Adunari Nationale”. „Intelegeti? Voi nu contati. Sunteti niste NIMENI” parca ar fi spus Ceausescu. Si, din punctul lui de vedere, avea dreptate. Dar doar din punctul lui de vedere.

A meritat sa stau 3 ore sa vad un film cu imagini pe care, multe dintre ele, le mai vazusem? Clar da. De ce? Pentru ca asa cum v-am spus, filmul asta mi-a raspuns la o gramada de intrebari. Concluzia pe care am tras-o dupa vizionarea acestui film? Una singura. Stiti ca este vorba aia care spune ca nu armele omoara oameni ci oamenii omoara oameni? Asa este si cu dictatorii. Dictatorii nu se nasc dictatori. Dictatorii sunt facuti dictatori de catre noi. De catre oameni.

Vedeti filmul. Si analizati-l bine…

PS: Pe cei mai tineri ii sfatuiesc sa-l vada impreuna cu cineva mai in varsta, care le poate spune cine apare in imagini.

PPS: La vizionarea filmului a fost invitata si doamna Irina Margareta Nistor, care la inceput a adresat cateva cuvinte celor prezenti.

Sursa Foto 2

Anunțuri
  1. Februarie 7, 2011 la 10:03 am

    îmi aduc ca prin vis că am stat să văd faimosul proces transmis de TVR în iarna lui 1989, până când s-a făcut târziu și m-au trimis ai mei la culcare…
    după ceva ani am și înțeles ceea ce am văzut.

  2. maria ariton
    Februarie 7, 2011 la 9:33 pm

    Este adevarat: istoria ne fortifica identitatea, ne arata paradoxul perenitatii noastre; evidenta, traita si acceptata in mod infantil,schizofrenic…uneori, actoricesc…alteori, nu poate fi negata…
    Pentru mine visul a fost o realitate dulce si amara de necontestat, de aceea cred cu tarie ca noi, oamenii modelam si dam viata acestor personaje care intregesc in mod grotesc….”buffo”…nic, paginile scrise ale istoriei neamului nostru.

  3. paulyluca
    Februarie 20, 2011 la 5:42 pm

    Pentru noi, cei care am prins acea perioada (eu eram in liceu in 1989) acest documentar are o cu totul alta semnificatie decit pentru cei care nu au trait acele vremuri. Eu, cand am vazut filmul, am avut un sentiment tare ciudat: un amestec interesant de interes, dezgust, melancolie. Si, brusc, problemele actuale au devenit mai neinsemnate, amintindu-mi faptul ca generatia parintilor nostrii a dus-o muuuult mai greu.

    • Februarie 21, 2011 la 6:20 am

      E adevarat, au dus-o mult mai greu, dar sunt convins ca stii iti aduci aminte si de multi care au dus-o bine pe acea vreme. Incomparabil cu zilele noastre. Si cand spun ca o duceau bine, nu ma refer la faptul ca aveau cativa lei si-si permiteau un concediu sau mai stiu eu ce. Ma refer la oameni care chiar aveau bani si isi permiteau mult mai multe. Ca binele lor, nu era si al nostru, e cu totul alta discutie. 🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: