Sanctuarul Ursilor, sau asa cum putina lume stie, Rezervatia de Ursi de la Zarnesti

octombrie 8, 2009

3

Departe de zgomot, de masini, de ochii curiosi ai lumii, departe de tot ce inseamna “civilizatie”, undeva in judetul Brasov, mai exact la Zarnesti, exista un loc unde 48 de “blanosi” traiesc linistiti in Rezervatia de Ursi de la Zarnesti, asa cum de altfel ar fi trebuit s-o faca din momentul in care s-au nascut.

Totul a inceput cu cativa ani in urma (in 2005), cand Cristina Lapis, presedintele asociatiei Milioane de Prieteni, impreuna cu WSPA (World Society For The Protection Of Animals) si cu ajutorul Primariei Zarnesti care a donat suprafata unde acestia traiesc in pace, au pus bazele acestui proiect. Astfel, in 2007, rezervatia LiBEARty a fost inaugurata.

Este impresionant. Este impresionant sa-l vezi liberi, sa-i vezi in spatiul lor, fara teama ca cineva i-ar putea rani, bate, ar putea rade de ei in spectacolele de circ, unde in spatele reprezentatiei din arena, se ascund zile si zile de batai, lipsa de hrana, constrangeri, etc.

70 de hectare de pasune impadurita, 3.000 de stalpi de lemn, 1.500 metri cubi de pamant escavat, multe camioane de pietris, 240 metri cubi de beton, 1.500 metri gard electrificat si 15 kilometri de sarma electrica, este ceea ce reprezinta CASA pentru toti cei 48 de ursuleti.

Va spuneam de circ. Da, pentru ca toti ursii din rezervatie sunt ursi ce au fost crescuti in captivitate si au fost adusi aici de la circ, diverse baruri, benzinarii etc. Ultimii chiriasi veniti sunt in numar de patru, intre care si binecunoscutul Baloo.

Este minunat sa-i poti privi in mediul lor. Fiecare are un nume si are povestea lui, de obicei trista. Sunt frumosi si fiorosi in acelasi timp. Multi sunt micuti si “arata” ca le lipseste mama. O sa-i vedeti putin mai jos in fotografii. De departe cel mai simpatic este unul care se teme de toti ceilalti si se urca in copaci cu o viteza impresionanta. El este.

1

Aaaa, mai e si o zabauca de vulpe, pe care ursuletii o fugaresc de colo colo si care, sireata cum e, le fura mancarea. :)

4

Intotdeauna am crezut ca ai destul multe sanse sa scapi atunci cand esti fata in fata cu un urs. M-am inselat. Nu e asa. Nu ai nici cea mai mica sansa. Nici pe pamant, nici in apa, cu atat mai putin in copaci. Viteza cu care un urs urca intr-un copac este cu mult mai mare decat reusim noi sa o facem, pe o scara din aceea de lemn.

2

Repet, i-am vazut, sunt simpatici, sunt frumosi, sunt fiorosi, sunt exact asa cum trebuie sa fie ursii. Toate cuvintele de lauda si tot respectul pentru cei care au facut ca aceasta rezervatie sa devina reala. Mai jos o sa vedeti poze cu cateva din placile pe care sunt trecute numele celor care au donat bani pentru aceasta rezervatie.

Inca ceva: desi am pus in articol o mica harta cu locatia exacta a rezervatiei, nu va duceti singuri. Nu veti fi primiti, pentru ca asta este politica. Sunt primite doar grupuri de minim 20 de persoane, doar in weekend si doar cu diverse aprobari. Daca totusi vreti sa ajungeti acolo, luati legatura cu proprietarii Vilei Niculina din Moieciu de Jos (aici am stat eu si de aceea ii mentionez). Ei va pot ajuta. Poate mai sunt si altii prin intermediul carora sa puteti ajunge in rezervatie, dar eu nu-i stiu. Oricum, un lucru e sigur: e pacat sa ajungeti in Moieciu sau in zona si sa nu vedeti si Rezervatia de Ursi de la Zarnesti.

Inca doua filmulete si mai multe imagini in continuare Citeste restul articolului


Moieciu – Scurta vacanta

octombrie 7, 2009

Dupa ce am stat in trafic vreo 45 de minute fara sa ne miscam si coada de masini arata asa,

1

am ajuns si la Moieciu. Nu mult. 4 zile, dar m-am odihnit putin. Am stat la Vila Niculina. Dragut. Proprietarii, nea Gelu si mama Niculina (asa i-am auzit pe altii spunandu-le, desi nu sunt in varsta). Camere frumusele, curate, micute, primitoare. Afara, mult gazon, spatii largi unde copii se pot juca, biciclete, masa de tenis, tiroliana pentru copii, foisor, un mic teren de fotbal si unul de baschet (ar trebui putin reparate), sezlonguri. Camera dubla 90 de lei. Mancarea excelenta si proprietarii chiar se zbat ca totul sa le iasa cum trebuie. Merita. 3-4 zile merita.

Pe unde am umblat? Pai intai pe la Bran. Aici am si mancat la binecunoscuta Vila Bran sau asa cum multa lume o stie “la stana la Bran”. Numai cuvinte de lauda pentru ei. Am avut surpriza ca in timpul mesei sa ne invite afara unde ne astepta un foc de tabara si vin fiert. In fiecare seara, au cate o mica surpriza pentru clienti.

Apoi pe la Cheile Dambovicioarei. Impresionant, nimic de zis, dar nu se compara cu Cheile Bicazului, chiar daca ei se lauda ca sunt mai frumoase. Aici am gasit si o pastravarie interesanta.

2

In alta zi ne-am indreptat catre Cheile Gradistei, o zona extraordinara pe care o recomand tuturor, din toate punctele de vedere. Trasee, peisaje, cazare, restaurant. Casutele arata foarte bine asa albe si cu lemnul de culoare maro. Tot aici au si un lacusor pe care se plimba nestingherite doua lebede negre, una alba si o ratusca. Nu ratati restaurantul. Servire de nota 10, mancare pe alese.

3

De departe, cea mai interesanta zi a fost ultima, cand am vizitat Rezervatia de Ursi de la Zarnesti. Dar despre asta, intr-un articol separat, pentru ca sunt mai multe de spus.

4

Mai multe imagini in continuare Citeste restul articolului


“Eroul” de la Termo(pile)pane

septembrie 12, 2009

Geam Termopan

Urmarind cu mare interes si placere “o transmisiune in direct de la fata locului”, in care Vlad Petreanu ne povestea de pe contul sau de Twitter cum decurge procesul de instalare al geamurilor termopan din locuinta in care acesta obisnuieste sa salasluiasca si vazand si micul sau articol “Tic-tac tic-tac”, m-a furnicat sa scriu si eu peripetiile pe care le-am avut cu montarea unor astfel de obiecte, atat de folositoare si “care-ti ridica putin standardele”.

Totul a inceput intr-o seara, dupa o ploaie torentiala, cand am observat ca pe alocuri, vechile mele geamuri din lemn, erau putrezite. Povestind in stanga si-n dreapta in zilele urmatoare, o persoana apropiata mie, “nu spui cine, persoana insemnata” (sa-i spunem Petre), se ofera sa ma ajute, cunoscand patronul unei firme care se ocupa cu tamplaria termopan. Cum si de ce sa ma ajute, n-are nici o importanta. As lungi povestea si asa prea lunga.

Toate bune si frumoase, Petre discuta cu patronul, care ii cere o amanare de vreo doua saptamani, deoarece are comenzi pe care trebuie sa le onoreze. Nici o problema, am inteles aspectul. Oricum nu stateam in apa. Inca. Trec cele doua saptamani, sun la Petre, Petre suna patronul care mai cere o amanare din acelasi motiv. Inteleg din nou, fara probleme. Trece saptamana, vineri sun la Petre, Petre suna patronul, patronul da raspunsul, Petre ma suna inapoi si imi spune ca vinerea urmatoare la ora 8, mesterii sunt la mine. Sa specific un lucru: de fiecare data, Petre i-a spus patronului ca “frate, nu ma duce cu vorba. Omul meu trebuie sa-si ia o zi de concediu pentru asta si e putin mai complicat cu serviciul lui.” Vine ziua de vineri. La ora 7.30 punct folie pe jos, folie pe diversele spatii de depozitare pe care le am (sifonier, dulapuri, etc). Sticla la balcon scoasa, geamurile bucatarie si sufragerie deschise, asteptau cu teama flex-ul care urma sa apara pentru a le tortura.

Se face 8. Se face 9. Se face 10. Se face 11. Sun la Petre, Petre suna patronu’. Nimic. Nici un raspuns. Petre ma suna si imi spune ca omu’ nu raspunde la telefon. Fiind o persoana rabdatoare de felul meu, il rog pe Petre sa-l mai sune si sa vada ce se intampla. Nimic. Omu’ nu raspundea la telefon si gata. Intre timp se face 1.30, pun mana pe oferta firmei si sun. Imi raspunde o tanti. Urmeaza discutia.

Citeste restul articolului


Felicitari si multumiri

iunie 21, 2009

Ursus Film

S-a terminat de ceva timp TIFF 2009. S-a terminat si concursul organizat de catre Ursusfilm.ro, care au fost si sponsori principali ai festivalului. Ce vreau de la acest articol? Nu vreau foarte multe. In primul rand sa-i felicit pe TOTI cei care au participat la acest concurs. Apoi pe toti cei care s-au situat in primii 10, adica

1. Blogu’ lu’ Costel si articolul Marea TIFF-uiala
2. Jovimpresii si articolul Vinyan – TIFF 2009
3. Dani’s Corner si articolul Festivalul International de Film Transilvania
4. Ambrusha si articolul TIFF 2009
5. Chocollat si articolul SALVATI CINEMA REPUBLICA! Un proiect initiat de TIFF ‘09
6. Alex Moldovan si articolul TIFF (6)
7. Radu Neag si articolul TIFF, o gura de aer necesara
8. Laptopisetul si articolul TIFF, prin ochii unui cinefil de ocazie
9. Andreear si articolul Treaba de barbat

Apoi nu pot sa nu-l felicit pe Stefan Teisanu (aka Laptopisetul) :) , care pe langa faptul ca s-a asezat frumusel pe locul 8, a primit si Ursus Award 2009. Felicitari, felicitari, felicitari! :)

La final multumiri TUTUROR celor care m-au votat si felicitari si multumiri Ursul Filmolog si TIFF. Speram sa nu va opriti aici si sa ne mai aduceti si alte editii. Pana la urmatoarea, salutari si numai bine.


“A fost sau n-a fost” TIFF 2009?

iunie 7, 2009

Corneliu Porumboiu

Clar a fost, din toate punctele de vedere. Adica, multa lume, multe vedete, multi regizori, multi actori, multe filme, multe multe multe… Si nu numai atat. Corneliu Porumboiu, cel al carui nume de film l-am citat in titlul articolului si care a fost premiat anul acesta la Cannes, “n-a iertat” nici de aceasta data. A fost premiat cu Trofeul Transilvania pentru filmul Politist adjectiv. Nu a fost singur: alaturi de el, pe scena a urcat si regizorul Rune Denstad Langlo, care a luat acelasi premiu pentru filmul “Nord”.

Toti castigatorii TIFF 2009 ar cam fi urmatorii:

Politist adjectiv (regia Corneliu Porumboiu) – Trofeul Transilvania
Nord (regia Rune Denstad Langlo) – Trofeul Transilvania
Barmak Akram (Kabuli Kid, Franţa, 2008) – Premiul pentru regie
Philip Ogaard (Nord, Norvegia 2009) – Premiul pentru imagine
Kan door huid heen/Trece prin piele (regia Esther Rots) – Premiul FIPRESCI
Machan (regia Uberto Pasolini) – Premiul publicului
Mircea Albulescu – Premiul de excelenta
Dan Pita – Premiul pentru intreaga cariera
Florin Piersic – Premiul pentru intreaga cariera
Claudia Cardinale – Premiul pentru intreaga cariera
Menahem Golan – Premiul Special TIFF pentru contributia adusa cinematografiei mondiale
Cealalată Irina (regia Andrei Gruzsniczki) – Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru lungmetraj
Pentru el (regia Stanca Radu) – Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru scurtmetraj
Danse Macabre (regia Pedoro Pires) – Premiul pentru scurtmetraj in sectiunea “Umbre”
La Nana (regia Sebastian Silva) – Premiul pentru cea mai buna interpretare
Andrei Dascalescu (Constantin si Elena, 2008) – Premiul de Debut din cadrul Zilelor Filmului Romanesc
Acasa la tata (Mimi Brănescu) – Premiul HBO pentru scenariu de lung metraj
Trofeul “Oase Manciu” (Octav Gheorghe) – Premiul HBO pentru scenariu de scurt metraj
Victoria, între 8 şi 9 (Adrian Voicu) – Premiul HBO pentru scenariu de documentar
Politist adjectiv (regia Corneliu Porumboiu – Premiul special Adevarul de Seara
Stein Alaiv (Adrian Florin Ardelean, Mihai Nanu, Sergiu Zorger) – Premiul Let’s Go Digital! pentru cel mai bun scurt metraj
Amintiri din Epoca de Aur (regia Ioana Uricaru, Hano Hofer, Razvan Marculescu, Constantin Mungiu) – Mentiune speciala a juriului Zilelor Filmului Romanesc

Ok. Ce-ar fi de spus… Ca printre nimicurile care se intampla la noi in tara, sau mai bine zis…printre multele lucruri care NU se intampla la noi in tara, avem un festival extraordinar, un festival al filmului care aduna elita cinematografiei romanesti si nu numai, un festival care a ajuns la cea de a opta editie, un festival care speram din tot sufletul sa nu dispara niciodata, un festival la care sa vedem in continuare filme bune, un festival care sa ne bucure de fiecare data vazul si auzul.

Felicitari Corneliu Porumboiu, felicitari Rune Denstad Langlo. Felicitari tuturor castigatorilor si participantilor.

Felicitari organizatorilor si tuturor celor care au “facut treaba sa mearga” (asta ca sa citez si dintr-o reclama). :)

Felicitari Ursusfilm.ro, sponsorul principal TIFF 2009.

Si nu in ultimul rand, Felicitari TIFF!

Sursa TIFF si Adevarul
Foto: David Sugar


Ce se mai intampla pe la TIFF 2009

iunie 4, 2009

logotiff2009

Destul de multe. Ca de aia e festival de film.

In primul rand trebuie sa stiti ca domnului Dan Pita ii va fi decernat Premiul pentru Intreaga Cariera. Si cam merita omul asta asa ceva, nu credeti? Decernarea se va face in cadrul Galei de Inchidere a TIFF ce va avea loc pe 6 Iunie. Mai mult, ca un omagiu adus regizorului Dan Pita, astazi (4 Iunie) incepand cu ora 21.00 va putea fi vizionat filmul Concurs, film ce prezinta o critica puternica la adresa comunismului. Tot in cadrul sectiunii 3×3, pe langa filmul Concurs, veti mai putea viziona si alte doua filme extraordinare si care si-au pus amprenta in cinematografia romaneasca si nu numai. Primul este Pas in doi, iar cel de al doilea este Hotel de Lux, film ce a fost distins in 1993 cu Leul de Argint la Festivalul Cinematografic de la Venetia. Si tot in cadrul sectiunii 3×3, alaturi de regizorul Dan Pita, vor mai fi omagiate inca doua nume importante din cinematografie: Jim Jarmusch şi Mika Kaurismaki.

Si daca tot am vorbit de cei doi mari regizori, aflati ca astazi (4 Iunie), ora 23.00 la Cinematograful Republica veti putea viziona filmul Night on Earth in regia lui Jim Jarmusch si in care ii veti putea vedea in rolurile principale pe Winona Ryder şi Gena Rowlands. Cel de al doilea film este Helsinki Napoli All Night Long regia Mika Kaurismaki, un film cu un extraordinar umor nordic.

Continuam.

Moth este un om ca toti oamenii, dar care a facut inchisoare pentru o crima pe care nu a comis-o. Arestat chiar inaintea loviturii de stat din Bulgaria, acesta iese din inchisoare si face primii pasi intr-o lume din care nu prea face parte sii care este noua pentru el: totalitarismul anilor ’60. Pe Moth il puteti vedea in pelicula Zift, iar daca nu apucati sa-l vedeti azi (4 Iunie) de la ora 19.00, mai aveti o sansa Sambata 6 Iunie la ora 23.00, Cinematograful Republica.

Iubitorii de fotografie sunt invitati in perioada 4-8 Iunie la expozitia organizata de ATELIERPHOTON si intitulata Intimitatea in spatii publice. Lucrarile care pot fi vazute, poarta semnaturile Razvan Anghelache, Ovidiu Cincheza, Andreea Dobre, Mihai Marin, Elena Pascalau, Madalina Paunică, Cristian Plesea si altii.

Si cum nici o editie a Festivalului International de Film Transilvania nu poate trece fara parteneriatul cu Home Box Office si de aceasta data acestia sunt prezenti. Multe, extrem de multe filme sunt aduse si anul acesta de catre HBO. Intre acestea amintim doar cateva: Bernard and Dorris, film nominalizat la 10 premii Emmy si trei Globuri de Aur si in care ii veti putea vedea pe Ralph Fiennes si Susan Sarandon, apoi Apocalipsa dupa soferi, un film de Alexandru Solomon in care ne este prezentat traficul din Bucuresti sau filmul lui Tudor GiurgiuNunti, muzici si casete video” ce ne dezvaluie cam ce se intampla in spatele industriei fotografilor si cameramanilor de nunti din Romania.

Tot HBO ne aduce „Recount”, un film semnat Jay Roach si in care ii puteti vedea pe Kevin Spacey si Bob Balaban. In Recount sunt prezentate alegerile prezidentiale din Statele Unite in anul 2000, de altfel alegeri destul de controversate. Filmul a primit Globul de Aur pentru Cea mai buna actrita intr-un rol secundar si inca trei premii Emmy.

La final am lasat poate una din cele mai interesante pelicule ce merita vazuta si anume House of Saddam (Prabusirea Casei Saddam). Filmul trece putin de patru ore, patru ore in care veti putea vedea interviuri si imagini de arhiva inedite, toate legate bineinteles de Saddam Hussein. Este considerat de multi un „Must See” si va rula Duminica 7 Iunie incepand cu ora 12 la sala 7 Cinema City.

Cam asta-i pentru moment. In limita timpului de care dispun, o sa revin si cu un articol gen „A fost sau n-a fost” TIFF 2009 ? Asta ca sa-l citez pe Corneliu Porumboiu. :)

Sursa TIFF


A inceput TIFF 2009

mai 30, 2009

TIFF Logo

Pentru cine nu stia, ieri a inceput Festivalul International de Film Transilvania sau asa cum multi il stiu, Transilvania International Film Festival (TIFF) 2009. Evenimentul se desfasoara pe durata unei saptamani, mai exact pana pe 7 Iunie 2009, la Cluj Napoca.

Deschiderea a avut loc la Cinema Republica din Cluj-Napoca, unde au participat peste 1000 de spectatori. Al doilea moment al serii si poate si cel mai asteptat al zilei, a fost proiectia filmului Amintriri din Epoca de Aur, varianta de 155 minute, adica cea integrala. Bineinteles la premiera au participat si cei 5 regizori Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Constantin Popescu si Razvan Marculescu.

Incepand de astazi 30.05.2009 orele 16.00, la Casa Tranzit, doritorii vor putea vizita si expozitia 100 de ani de film polonez 1908-2008, in cadrul careia se va putea vedea istoria filmului polonez prezentata prin intermediul fotografiilor.

Tot astazi, incepand cu ora 21.30, pe Autostrada Transilvania, pasionatii Drive-In vor putea urmari proiectia JCVD, un film in care Jean-Claude Van Damme il joaca pe…Jean-Claude Van Damme. Doritorii trebuie sa stie ca intrarea este gratuita, dar doar in limita a 120 de locuri. Si o chestie foarte interesanta: sunetul este transmis pe frecventa radio direct in masina, asa ca verificati-va sistemele audio.

Si sunt atatea de vazut si eu sincer nu prea as sti cum sa ma impart. Tot de la 21.30 si tot azi 30.05.2009, va fi prezentat un documentar facut de Adelin Petrisor intitulat Ultima Misiune, un film de 14 minute in care este prezentata povestea eroului roman Tiberius Marcel Petre, ucis in apropiere de Kabul, Afganistan.

Nu o sa va insir acum tot ce va putea fi vazut la TIFF 2009. “Filmul” complet al filmelor ce vor putea fi vizionate il gasiti aici. Dar sunt convins ca in afara de Amintiri din Epoca de Aur, inca un film pe care cu siguranta toata lumea-l asteapta este Politist Adjectiv al lui Corneliu Porumboiu. Filmul a fost premiat la Cannes cu distinctia FIPRESCI (Federation Internationale de la Presse Cinematographique). Politist Adjectiv este povestea unui politist dintr-un oras de provincie, care obligat sa investigheze cazul unui licean, realizeaza ca incepe sa nu mai creada in propria meserie. Filmat bineinteles la Vaslui, orasul natal al lui Corneliu Porumboiu, ca de altfel si pelicula A fost sau n-a fost? pentru care a primit in 2006 tot la Cannes premiul Camera d’Or si nu mai putin de trei premii la TIFF in acelasi an, filmul Politist Adjectiv a primit si cateva cronici laudative din partea presei internationale, si aici ma refer la Variety sau The New York Times. Cei ce vor dori sa vada filmul, si sunt convins ca nu-s putini, o vor putea face Joi 4 Iunie la Cinematograful Victoria incepand cu ora 22.00 sau Vineri 5 Iunie in sala Auditorium din cadrul Universitatii Babes Bolyai, de la ora 18.30.

Ok. Cam asta e. Sunt foarte multe lucruri de spus de spre TIFF. Despre TIFF la modul general, nu strict cel de anul acesta. E bine ca avem asa ceva, e normal sa avem asa ceva si speram sa se mai faca asa ceva. Nu cred ca un festival gen TIFF merita “ucis”. Si speram sa nu se intample acest lucru niciodata.

Felicitari organizatorilor, felicitari sponsorilor si zile cat mai frumoase la TIFF 2009.

Toate detaliile despre TIFF le gasiti pe www.tiff.ro, sau puteti urmari TIFFteam pe Twitter, unde stirile despre eveniment sunt cat se poate de calde.

Pentru final am lasat prezentarea sponsorului principal TIFF 2009, care nu putea fi altcineva decat Ursusfilm.ro si pe care de asemenea puteti sa-i urmariti si pe UrsusFilmRo pe Twitter.

Inca o data felicitari tuturor!

Sursa TIFF


Nu mai pot cu Eurovisionu’

mai 18, 2009

romania1

De sambata incoace am fost asaltati pe toate canalele, pe toate posturile de radio, in toate ziarele…peste tot, de prestatia Elenei Gheorghe la editia de anul acesta a Eurovision Song Contest. Toti dau din maini, din degete, din pix si din tot ce mai vreti voi legat de acest subiect. Toata lumea se intreaba “Cum? Doar atat? Doar locul 19? De ce doar atat?”, sau trag concluzii “E clar, e facatura.” sau “N-a cantat Elena. E vocea Luciei.” sau “Am ramas uimiti cand am vazut voturile” sau “Nu-mi vine sa cred…Elena a cantat excelent. Nu stiu de ce doar 19″. Si exemplele pot continua.

O ascult pe Elena de cand a aparut Mandinga. Primul lor album m-am dus sa-l ridic pe o caldura de peste 30 de grade(specific acest lucru ca sa intelegeti ca imi place foarte mult cum canta fata asta), iar melodia Donde Estas pot sa o ascult pe repeat fara sa ma plictisesc prea repede.

Da oameni buni. Elena Gheorghe a cantat excelent la Eurovision. Totul a fost perfect. A fost foarte bine. A dat tot ce a putut. Nu i-a scapat vocea. S-a miscat cum trebuie si cat trebuie. NU Elena este problema. NU ea este de vina pentru ce s-a intamplat acolo. Melodia e de vina. Melodia nu e pentru Eurovision. Nu avea ce sa caute acolo ea cu melodia asta. Imi pare rau, dar Laurentiu Duta nu a scos ceva bun de data asta.

Discutam de voturi geo-politice si ca acest lucru nu ne-a ajutat. Care voturi geo-politice? Azerbaijan-ul de care voturi geo-politice a fost ajutat? Si a obtinut locul trei. Dar Luminita Anghel & Sistem si Let me Try de care voturi geo-politice au fost ajutati? Dar Mihai Traistariu-Tornero de ce voturi geo-politice a fost ajutat?

Reveniti-va oameni buni, si ganditi-va la ce s-a intamplat de-a lungul anilor cu unele piese care chiar au meritat locurile pe care s-au aflat.

Imi pare rau pentru Elena Gheorghe si pentru Laurentiu Duta. Sincer imi pare rau. Au muncit. Toti au muncit. Si cei din spatele lor au muncit, dar asta e. Piesa nu a fost cea potrivita pentru acest gen de concurs. Trebuie sa invatam sa ne recunoastem greselile.

Foto DaDaMoDa


BMW 750i – Test-Drive

mai 18, 2009

BMW 750i

Nu demult, Bobby Voicu s-a asezat in spatele volanului unui BMW 750i (4.4 litri, 407 CP, 600 Nm) si s-a plimbat putin cu el prin tara sa vada ce poate. In drumul sau inapoi spre Bucuresti, s-a oprit sa vad si eu masina, pe care, trebuie sa ma laud :D , am si condus-o vreo 10 kilometri. Bine…nici n-am apucat sa ma trezesc pe distanta asta. De asta, daca vreti sa vedeti despre ce e vorba, cum se comporta, cat “papa”, ce are pe ea si altele, cititi articolul de aici, iar intreaga galerie foto o gasiti aici.


Poti citi?

mai 18, 2009

Daca ati vazut textul de mai jos pana acum, ok. Eu nu, si mi s-a parut excelent. Totusi, daca nu l-ati vazut, merita. Dati un click mai jos. Daca reusiti sa cititi primele cuvinte, creierul le va descifra si pe celelalte.
Citeste restul articolului